Deşi cauza exactă a ADHD rămâne necunoscută, cercetările s-au intensificat în ultimul deceniu. În momentul de faţă, se consideră ca ADHD este cel mai probabil de natură genetică. Cercetătorii au evidenţiat însă şi alte posibile cauze.
Date în favoarea transmiterii pe cale genetică
Cercetările au demonstrat că ADHD se transmite genetic, de la părinţi la copii. Datele publicate recent arată că un copil cu un părinte care prezintă ADHD are şanse in proporţie de aproximativ 20%* de a avea ADHD. S-a demonstrat că tipul de ADHD care persistă la vârsta adultă are un caracter genetic mai pronunţat decât tipul care dispare spre sfârşitul copilăriei.
Istoricul familial de alcoolism şi de tulburări afective pare să se asocieze cu un risc crescut de ADHD. Acest fapt poate implica un anumit model genetic comun al acestor două afecţiuni.
Deşi cauza ADHD este necunoscută, unii cercetători consideră că această tulburare se datorează mai multor factori. În afara cauzelor genetice există şi alţi factori de mediu şi medicali care pot produce simptome asemănătoare celor prezente în ADHD. Examinarea atentă evidenţiază totuşi diferenţe importante între aceste afecţiuni şi ADHD. Studii epidemologice au ajuns la concluzia că ereditatea explică, în medie, majoritatea comportamentelor de tip ADHD pe care le manifestă copiii, în timp ce factorii de mediu nu explică decât aproximativ 20% din acest tip de .
Percepţii greşite
În trecut, incertitudinea legată de cauzele ADHD a creat un climat fertil pentru diverse speculaţii. Au fost emise numeroase teorii - printre care unele îi învinovăţeau într-o anumită măsură pe părinţi pentru comportamentul necontrolat al copilului lor. Ulterior s-a stabilit că aceste teorii sunt nefondate.
Iată câteva dintre cele mai frecvente percepţii cu privire la cauzele ADHD, deşi acestea nu sunt documentate ştiinţific:
- Alimentaţia/dieta
- Atitudinea parentală deficitară
- Urmărirea excesivă a emisiunilor TV sau preocuparea excesivă faţă de jocurile video
Studiile riguroase, atent concepute, nu au reuşit să stabilească relaţia cauzală dintre aceşti factori şi ADHD şi nici faptul că vreunul dintre aceşti factori influenţează simptomele ADHD. De exemplu, contrar convingerilor părinţilor, zahărul nu îi face pe copii semnificativ mai . De fapt, s-a constatat că nici o dietă nu ameliorează simptomatologia specifică ADHD. S-a constatat că, de fapt, frustrarea părinţilor este un efect, şi nu o cauză a ADHD. Excesul în urmărirea programelor de televiziune şi jocurile video reprezintă de fapt un simptom, şi nu o cauză a ADHD. Acestea constituie o formă de stimulare care îi ajută pe copiii cu ADHD să-şi menţină concentrarea şi să-şi controleze sentimentul interior de agitaţie prin intermediul unui mecanism similar celui care acţionează în cazul medicaţiei.
A devenit din ce în ce mai clar că ADHD este o tulburare care necesită diagnostic şi tratament medical.
*Referinta : Hetchman - Genetic and Neurobiological Aspects of Attention Deficit Hyperactive Disorder: A Review, 1994
| 
